Prima
Prima / RAPOARTE / Rapoarte
Rapoarte
06.04.2012 Raport privind implementare a Programului de Activitate al Guvernului „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” 2011-2014
La 14 ianuarie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a acordat vot de încredere actualului Guvern şi Programului său de activitate. Din start, noul Guvern şi-a propus drept scop să continue implementarea acţiunilor începute de precedentul Executiv, care, de asemenea, a fost format de către Alianţa pentru Integrare Europeană, Aceste acţiuni sînt îndreptate spre democratizarea continuă a societăţii, relansarea economică a Republicii Moldova, integrarea ţării în Uniunea Europeană, construirea unui veritabil stat de drept cu un înalt nivel de bunăstare.Toate acţiunile întreprinse în această perioadă au vizat implementarea prevederilor Programului de activitate al Guvernului "Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare" şi a Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014.Prezentul raport este structurat în baza celor 12 domenii prioritare din Program şi analizează nivelul de îndeplinire a obiectivelor de guvernare preconizate, precum şi valoarea indicatorilor de impact stabiliţi pentru fiecare obiectiv de guvernare.Scopul central al raportului este analiza evoluţiilor înregistrate pe parcursul primului an de implementare - 2011. Totodată, în cazul anumitor reforme de complexitate mai mare şi de durată mai lungă, s-a recurs la elucidarea întregului curs al acţiunilor transformatoare, din momentul lansării în septembrie 2009. Această abordare este justificată de perioada relativ scurtă de la învestirea Guvernului, care nu permite, în toate cazurile, o evaluare plenară a performanţei instituţiilor guvernamentale în raport cu ţintele de rezultat şi impact ale Programului şi Planului de acţiuni al Guvernului.
 
18.01.2012 Raport de evaluare privind implementarea procedurilor de personal în autorităţile publice centrale
Disponibil în : româna   // 807.742 Kb
 
26.10.2011 Raport cu privire la implementarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pentru semestrul I al anului 2011
Disponibil în : româna   english   русский   // 3797 Kb
 
20.08.2011 Raport de monitorizare şi evaluare a realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica Moldova în semestrul I 2011
Disponibil în : româna   english   русский   // 1239.5 Kb
 
31.05.2011 Raport privind efectuarea controlului administrativ de legalitate al actelor autorităţilor administraţiei publice locale în 2010
Disponibil în : româna   // 152.417 Kb
 
21.04.2011 Raport cu privire la implementarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pentru anul 2010
Disponibil în : româna   english   русский   // 3823.5 Kb
 
30.03.2011 Raport de evaluare a implementării Strategiei naţionale de dezvoltare pentru perioada 2009 - 2010
Disponibil în : româna   english   // 2549 Kb
 
17.02.2011 Raport cu privire la implementarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public în APC în ianuarie - septembrie 2010
Disponibil în : româna   // 1881.5 Kb
 
17.02.2011 Raport cu privire la implementarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public în APL în sem. I 2010
Disponibil în : româna   // 2033.5 Kb
 
17.02.2011 Raport cu privire la implementarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public în APC în sem. I 2010
Disponibil în : româna   english   // 1856 Kb
 
17.02.2011 Raport de monitorizare şi evaluare a realizării reformei administraţiei publice centrale în anul 2010
Disponibil în : româna   english   русский   // 1158.5 Kb
 
16.02.2011 Informaţie cu privire la realizarea Programului naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Programului naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012, pentru anul 2010
Disponibil în : româna   // 92.5 Kb
 
28.12.2010 Raport de monitorizare şi evaluare a realizării reformei administraţiei publice centrale în semestrul I 2010
Disponibil în : româna   english   // 398.182 Kb
 
31.03.2010 Raport privind implementarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public pentru trimestrul I, anul 2010
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 461.741 Kb
 
01.01.2009 - 31.12.2009 Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica Moldova pentru anul 2009
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 549.838 Kb
 
01.01.2009 - 30.09.2009 Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica Moldova pentru trimestrele I-III, anul 2009
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 1000.352 Kb
 
01.01.2009 - 30.06.2009 Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica Moldova pentru semestrul I, anul 2008
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 1115.166 Kb
 
01.01.2009 - 31.03.2009 Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica Moldova pentru trimestrul I, anul 2009
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 956.805 Kb
 
01.01.2006 - 31.12.2008 Raport succint de implementare a Strategiei de reformare a administraţiei publice centrale în Republica Moldova pentru anii 2006-2008
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 935.128 Kb
 
01.01.2008 - 31.12.2008 Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica Moldova pentru anul 2008
Disponibil în : româna   Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice // 1328.046 Kb
 
Pagina:
Precedenta 1 2 3 Urmatoarea
Prima / RAPOARTE / Rapoarte
 
 
Prima Contact Harta
Actualizat: 16.02.2016
Vizitatori: 755598
 
Tel.
Fax (+373) 022 242 696
 
Creat de Brand.md
 

Sus