Prima
Prima / CADRUL NORMATIV / Documente de politici
Documente de politici
21.12.2007 Lege pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011
Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. În acest context, spiritul şi viziunea Strategiei aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene şi, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Toate direcţiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naţionale relevante la cele europene. În acest scop, acţiunile întreprinse pentru realizarea Strategiei se vor întemeia pe cele patru criterii de la Copenhaga, racordarea la care ar putea asigura apropierea ţării noastre de valorile şi structurile europene. În special, prin prisma Strategiei, Guvernul va depune eforturi pentru transpunerea acquis-lui comunitar în legislaţia naţională, asigurînd implementarea consecventă a legislaţiei europene adoptate. În procesul de implementare a Strategiei, Guvernul va acorda o atenţie deosebită problemelor identificate în rapoartele de progres, elaborate de Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
Disponibil în : româna   русский   Monitorul Oficial Nr. 18-20 din 29.01.2008
 
Prima / CADRUL NORMATIV / Documente de politici
 
 
Prima Contact Harta
Actualizat: 16.02.2016
Vizitatori: 761919
 
Tel.
Fax (+373) 022 242 696
 
Creat de Brand.md
 

Sus