|
|
 |
Documente de politici  |
21.12.2007
Lege pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011
Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. În acest context, spiritul şi viziunea Strategiei aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene şi, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Toate direcţiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naţionale relevante la cele europene. În acest scop, acţiunile întreprinse pentru realizarea Strategiei se vor întemeia pe cele patru criterii de la Copenhaga, racordarea la care ar putea asigura apropierea ţării noastre de valorile şi structurile europene. În special, prin prisma Strategiei, Guvernul va depune eforturi pentru transpunerea acquis-lui comunitar în legislaţia naţională, asigurînd implementarea consecventă a legislaţiei europene adoptate. În procesul de implementare a Strategiei, Guvernul va acorda o atenţie deosebită problemelor identificate în rapoartele de progres, elaborate de Comisia Europeană în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Disponibil în :
româna
русский
Monitorul Oficial Nr. 18-20 din 29.01.2008 |
| |
30.12.2005
Hotărârea Guvernului Nr. 1402 cu privire la aprobarea strategiei de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova
Tranziţia la economia de piaţă, destrămarea fostului sistem administrativ şi alte fenomene care au derulat o dată cu obţinerea independenţei Republicii Moldova sînt procese care afectează diverse domenii de activitate ale societăţii. Funcţionarea statului de drept, edificarea societăţii civile, aplicarea mecanismelor de piaţă în condiţiile unei crize structurale de amploare, care a însoţit consolidarea independenţei, constituie doar unele din aspectele problemei abordate. În condiţiile actuale, reevaluarea rolului autorităţilor administraţiei publice în raport cu societatea şi reforma administraţiei publice centrale reprezintă elementul-cheie ce ţine de democratizarea ţării şi sporirea aspiraţiilor de integrare europeană. Disponibil în :
româna
русский
Monitorul Oficial Nr. 1-4 din 06.01.2006 |
| |
|